Misiunea noastră este de a educa și informa civic cetățenii pentru a-și exercita în mod real și benefic comunității, drepturile și îndatoririle civice.

Ultimele clipuri adaugate

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

Sărbătoarea vârstnicilor a fost instituită în decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în baza Rezoluției nr. 45/106.

Primul plan de acțiune privind ajutorarea persoanelor în vârstă a fost elaborat de ONU în 1982. Printr-o serie de rezoluții ulterioare, Adunarea Generală a ONU și Consiliul Economic și Social (ECOSOC) au cerut guvernelor statelor membre ONU să elaboreze cu prioritate programe vizând sprijinirea persoanelor de vârsta a treia. În acest sens, în cadrul guvernelor statelor lumii au fost înființate departamente specializate pe acest gen de probleme.

Potrivit aprecierilor Oficiului European de Statistică (Eurostat), aproape o treime din cetățenii Uniunii Europene vor avea vârsta de peste 65 de ani până în 2050. Procentul persoanelor de peste 60 de ani va depăși actuala valoare de 17,1%, ajungând la 33%, în 2050. Populația în vârstă de 80 de ani va crește de la 4,4% în prezent până la 11,4%, în 2050.

În România, persoanele în vârstă de 60 de ani și peste reprezentau, în 1990, 10,3% din totalul populației, în 2000—18,7%, în 2003—19,9%, iar pentru anul 2030 se preconizează un procent de 12,9%. Studiul arată că România va cunoaște o îmbătrânire a populației, în condițiile în care numărul de persoane încadrate în categoria de vârstă 0-14 ani se va reduce de la 3,5 milioane în 2004 la 2,1 milioane în 2050. În segmentul populației vârstnice se va înregistra o tendință de creștere de la 3,1 milioane în 2004 la 5 de milioane în 2050.

Un studiu realizat la nivelul celor 25 de state membre UE, fără România și Bulgaria, arată că populația totală a crescut de la 350 de milioane, în 1950, la 450 de milioane în 2000. În anul 2025 se preconizează un număr de 470 de milioane de persoane, iar după anul 2050 populația va înregistra o evoluție numerică descendentă, respectiv 449 de milioane. Numărul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 65-79 de ani va crește semnificativ până la 37% în jurul anului 2030.

La nivel european, speranța de viață atinge valoarea medie de 81 de ani la femei și 75 de ani la bărbați. În perspectivă, specialiștii în demografie preconizează că va dispărea diferența de șase ani existentă între femei și bărbați în ceea ce privește speranța de viață.

Această zi prezintă o ocazie foarte bună de a ne lua puțin timp să reflectăm la realizările celor care, zeci de ani, s-au dedicat creării unei lumi mai bune și care și-au făcut datoria față de generația actuală. Această zi este numai bună să ne aducem aminte și să apreciem sacrificiile celor care au construit prezentul de care ne bucurăm și care au făcut posibil ca noi să putem construi un viitor și mai bun.

  • Evaluaţi acest articol
    (0 voturi)
  • Publicat în Stiri
  • Citit 1226 ori
Mai multe din această categorie: « Ziua Mondială a Inimii Ziua Unității Germane »
înapoi la partea de sus

Toate articolele

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4