Misiunea noastră este de a educa și informa civic cetățenii pentru a-și exercita în mod real și benefic comunității, drepturile și îndatoririle civice.

Ultimele clipuri adaugate

O lumină în diplomație

Conform datelor din registrul civil, Nicolae Titulescu s-a născut în Craiova, la data de 4/17 martie 1882, fiind de religie creștin-ortodoxă, în casa părinților săi, din strada și suburbia Petri Baziu, fiul al domnului Ion N. Titulescu, în vârstă de 44 de ani, de profesie magistrat, și al doamnei Mari Titulescu, în vârstă de 31 ani, menajeră. Ion N. Titulescu era descendent al unei familii de moșeni și fiul protopopului Nicolae Economu. A îndeplinit funcția de prefect al județului Dolj, președintele Înaltei Curți, deputat în Parlament sub guvernul Ion Brătianu

Nicolae și-a petrecut copilăria la moșia tatălui său, Ion N. Titulescu, în Titulești, Olt. Între 1893-1900 urmează cursurile Liceului „Carol I” din Craiova. Pe baza rezultatelor excelente obținute (premiul de onoare la examenul de bacalaureat) primește o bursă la Paris și timp de 5 ani va urma cursurile Facultății de Drept. În 1903 obține premiul „Ernest Beaumont” la un concurs organizat la toate Facultățile de Drept din Franța, cu lucrarea intitulată: „Efectele actelor cu titlu gratuit, consimțite sub regimul comunității, fie de către femeia singură fie de către cei doi soți în profitul copilului din prima căsătorie, al unui copil comun sau unui al treilea”. Un faimos profesor la Drept, profesorul Berthelemy caracteriza astfel lucrarea înaintată comisiei: „claritatea expunerii, precizia cunoștințelor, excelentul plan adoptat, maniera foarte riguroasă a unor părți lasă o impresie foarte favorabilă”. La Paris își obține doctoratul cu teza Essai sur une théorie des droits éventuels.

În această perioadă este inițiat în francmasonerie. Nu se cunoaște dacă loja în care a fost inițiat aparținea masoneriei naționale sau celei franceze. Actualii reprezentanți ai Marii Loji Naționale din România (M.L.N.R.), care se pretind continuatorii ordinului fondat de Constantin C. Moroiu (1880), promovează imaginea de mason a lui Nicolae Titulescu, acest fapt putând constitui o dovadă menită să probeze faptul că acesta a făcut parte din M.L.N.R. În această eventualitate, este posibil ca N. Titulescu să fi fost inițiat în loja intitulată sugestiv "Fiii României", de la Bruxelles, care reunea numeroși români aflați la studii în străinătate.

În 1905, Nicolae Titulescu s-a întors în România ca profesor de drept la Universitatea din Iași, iar în 1907 se mută în București. În același an, s-a căsătorit cu Caterina Burcă, fiica unui moșier vecin din comuna Titulești. După decesul mătușii sale, Maria Băluțescu, care îl înfiase, moștenește întreaga avere a acesteia, devenind un om bogat, după standardele vremii. Casa socrului său, Gheorghe Burcă, fusese incendiată în timpul răscoalei din 1907, așa că acesta i-a propus lui Titulescu să construiască o nouă casă, pe măsura noii sale poziții sociale. Casa, cu multe elemente de arhitectură românească, specifică culelor oltenești, a fost terminată în 1910. Casa a fost donată Academiei Române, devenind muzeu. (Casa Memorială Nicolae Titulescu, figurând în Lista Monumentelor Istorice sub codul OT-IV-m-A-09108)

Nicolae Titulescu intră în politică în 1909. În anul 1912 câștigă un loc pe lista Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, devenind astfel deputat de Romanați. Este posibil ca debutul și ascensiunea sa politică să se datoreze lui Take Ionescu, exponent important al masoneriei, care l-a promovat în funcția de deputat și ministru al Partidului Conservator Democrat (1908, respectiv 1917). După primul discurs ținut în Parlament despre poziția României față de evenimentele din Balcani, Take Ionescu remarca: „Un mare, un extraordinar talent s-a ridicat la tribuna românească și acest talent este al nostru”, cinci ani mai târziu devine membru al guvernului lui Ion I. C. Brătianu ca Ministru al Finanțelor.

La 10 august 1913, Nicolae Titulescu a fost numit în Comisia pentru delimitarea frontierei în sudul Dobrogei, constituită în urma Conferinței de Pace de la București.

Încă din perioda neutralității, Nicolae Titulescu susține ideea Unirii Transilvaniei cu România, într-un discurs rostit la Ploiești și intitulat „Inima României”, el declara: „România nu poate fi întreagă fără Ardeal…Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susținut viața…Ardealul nu e numai inima României politice, priviți harta: Ardealul e inima României geografice”

În vara anului 1918, împreună cu alte personalități române (Take Ionescu, Octavian Goga, Traian Vuia, și Constantin Mille) înființează la Paris Comitetul Național Român, cu scopul de a propaga în opinia publică internațională dreptul poporului român la unitatea națională, comitet recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotențiar al națiunii române.

În anii 1928 - 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru al Afacerilor Străine. În primul ministeriat la Externe (1927-1928) are o contribuție decisivă la acceptarea internațională a punctului de vedere românesc cu privire la problema "optanților" maghiari, ridicată de Budapesta, precum că România ar fi discriminat la reforma agrară din 1921 pe marii proprietari (moșieri) maghiari transilvani. Titulescu a combătut criticile guvernului maghiar, demonstrând clar corectitudinea măsurilor aplicate de București.

Nicolae Titulescu este principalul artizan al câștigării procesului optanților, un proces întins pe aproape un deceniu, prin care statul român a reușit să convingă Franța și Marea Britanie să cedeze procente din despăgubirile lor de război la compensarea pierderilor suferite de cetățenii ungari pentru proprietățile deținute în Transilvania, noua provincie a României, fostă a Imperiului Austro-Ungar.

Ion I. C. Brătianu, președintele Partidului Național-Liberal și al Consiliului de Miniștri, se gândea în urma decesului regelui Ferdinand la proclamarea Republicii și alegerea lui Nicolae Titulescu în funcția de președinte.

Nicolae Titulescu a ocupat în două rânduri postul de trimis extraordinar și Ministru plenipotențiar al României (ambasador) la Londra.(1921-1927 și 1928-1932) De asemenea realizează deschiderea sau redeschiderea reprezentanțelor diplomatice ale României de la Helsinki, Lisabona, Rio de Janeiro, Buenos Aires, Santiago de Chile, Ciudad de Mexico, Montevideo, Caracas, și Teheran.

Începând din anul 1921 a funcționat ca delegat permanent al României la Liga Națiunilor de la Geneva, fiind ales de două ori (1930 și 1931) Președinte al acestei organizații internaționale. În această calitate a militat contra revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate colectivă și prevenirea agresiunii.

Titulescu și-a bazat întreaga activitatea pe problemele majore, fundamentale, ale politicii externe a României. După instaurarea nazismului în Germania, dându-și seama de pericolul pe care-l reprezenta acesta pentru România (ca și pentru alte state europene), Titulescu a depus o vie activitate în direcția întăririi colaborării internaționale, în interesul păcii și securității europene. Pe această linie politică, Titulescu a semnat la Londra, în 1933, în numele guvernului României, convențiile:

  • împotriva agresorului și a depus eforturi remarcabile pentru încheierea în 1933 a Micii Înțelegeri;
  • pentru încheierea în 1934 a Înțelegerii Balcanice (pacte regionale în care vedea o pavăză împotriva agresiunii din partea statelor revizioniste);

În planul relațiilor externe, Titulescu a militat pentru încheierea de alianțe și pacte defensive care să conserve prevederile Tratatelor de pace de la Paris 1919-1920, pe baza cărora au apărut noile state naționale din Centrul și Estul Europei. Un angajament deloc simplu și ușor de ținut, dacă avem în vedere, erorile comise de țările învingătoare din primul război mondial și revizionismul statelor învinse. Criticii săi îi argumentează că încrederea sa aproape oarbă în pacte și tratate l-a făcut să-și piardă susținătorii de la Londra și Paris, dar și funcțiile politice din țară către anii 1935-1936.

Și peisajul politic și lupta pentru reîmpărțirea sferelor de influență pe continent erau altele în 1935, decât în anul 1920. Cu toate acestea meritele lui Titulescu sunt mari și fiindcă a perfectat definirea statului agresor și a agresiunii, definiții juridice acceptate în dreptul internațional de majoritatea statelor din epocă cu excepția Germaniei naziste.

Sistemul colectiv de apărare pentru care a luptat atât de mult Titulescu, compus din Mica Înțelegere(Cehoslovacia, Iugoslavia și România, mai târziu, Înțelegerea Balcanică (Iugoslavia, Grecia, Turcia și România) se regăsea în sfera de influență a Franței care-și regulariza opțiunile strategice și interesele cu ajutorul acestora, de multe ori Marea Britanie acuzând Franța de hegemonie europeană.

O analiză a gândirii sale diplomatice este făcută însuși de Nicolae Titulescu: „Întreagă politică externă pe care am urmat…n-a avut decât acest țel: nu de a pregăti războiul, ci de a pregăti o rețea de alianțe de așa fel încât războiul să devină imposibil”. În 29 august 1936, regele Carol al II-lea, îl demite pe Nicolae Titulescu din funcția de ministru de externe, sub pretextul unei remanieri guvernamentale. Nicolae Titulescu află vestea de la radio în timp ce se găsea la Cap Martin, Franța, pe Coasta de Azur, unde-și avea reședința. După demitere, Nicolae Titulescu a inițiat un turneu prin marile capitale europene, propagând, prin articole și conferințe ideea salvgardării păcii, din perspectiva războiului mondial care se apropia. În toamna anului 1937, Nicolae Titulescu revine în țară, pentru a participa la alegeri, candidând pentru un post de deputat de Olt pe listele Partidului Național-Țărănesc, deși avea asigurat un post de "senator pe viață". Rezultatele alegerilor comunicate la 21 decembrie 1937 de Biroul județean Olt consemnau victoria lui Alexandru Alimăneșteanu, candidatul Partidului Național-Liberal; Nicolae Titulescu, candidatul Partidului Național-Țărănesc, s-a plasat pe locul al doilea. În mod inexplicabil, fără a furniza nici un fel de explicație, în data de 27 decembrie 1937, Nicolae Titulescu a părăsit România, fără a se mai întoarce.

Nicolae Titulescu moare la Cannes (sau Souvrettes, Elveția, după Petre Pandrea), după o lungă suferință, la data de 17 martie 1941. În 1992 rămășițele sale au fost aduse în țară și înhumate în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.

  • Evaluaţi acest articol
    (0 voturi)
  • Publicat în Stiri
  • Citit 897 ori
înapoi la partea de sus

Toate articolele

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4