Misiunea noastră este de a educa și informa civic cetățenii pentru a-și exercita în mod real și benefic comunității, drepturile și îndatoririle civice.

Ultimele clipuri adaugate

Scutul antirachetă de la Deveselu irită o zonă întreagă

Călin Georgescu, preşedintele Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma, a analizat politica externă a României, precum şi implicaţiile ei din punct de vedere economic într-o emisiune difuzată de Nașul TV și citată de activenews.ro și RussiaToday.ro.
În ceea ce priveşte parteneriatul strategic cu SUA, Călin Georgescu a precizat că deşi este în favoarea acestuia, dar trebuie regândit.
„Legat de parteneriatul strategic cu America, eu sunt în continuare favorabil. Mai ales prin ce a dat America acestei lumi. Însă în acest moment, America este pe locul 7 la investiţii în România. De doi ani de zile noi nu avem ambasador american aici. Asta dovedeşte că nu există, în primul rând din partea noastră, un parteneriat serios. Una din cele mai importante naţiuni din lume trebuie invitată să facă proiecte mari în România. Ea n-are niciun proiect mare aici„ a afirmat Georgescu.
Legat de criza economică traversată de România, Călin Georgescu a făcut o paralelă cu situaţia Coreei de Sud din 1998. „Dacă vă mai amintiţi, în 1998 a fost o criză economică severă în Coreea de Sud şi s-a datorat în principal din cauza măsurilor extrem de negative ale Fondului Monetar Internaţional, care de altfel nu mai are ce căuta în zona respectivă şi America de Sud. Coreenii au stat la rând să doneze bani şi să cumpere produse locale. Ceea ce la noi nu se întâmplă”, a spus Georgescu.
Fostul tehnocrat ONU a precizat că parteneriatul România – SUA trebuie să continue, dar de pe alte baze. Acesta a făcut o afirmaţie şocantă despre scutul anti-rachetă de la Deveselu.
„Se continuă cu un element foarte neproductiv pentru România. Scutul anti-rachetă de care tot se vorbeşte în acest parteneriat strategic, nici măcar politicienii americani nu cred în el. E făcut pentru industria militară. Acest scut nu poate decât să activeze şi să irite o zonă întreagă. Pentru mine mă interesează unde e bussines-ul mare şi foarte mare. În primul rând trebuie să văd partea economică, altfel nu mă interesează. De curând, 480 de soldaţi români au fost trimişi în Afganistan. Pentru ce ne trebuie, când la noi cade un elicopter vechi de 40 de ani cu soldaţi români? Noua conducere a ţării trebuie să gestioneze aceste elemente şi să înţeleagă că primordial este interesul naţional.
Trebuie să existe obligatoriu o relaţie solidă cu SUA, dar trebuie să se materializeze în proiecte mari, nu în jocuri de culise, mărunte”, a spus el la Naşul TV, citat de activenews.ro și RussiaToday.ro.

Foto: Călin Georgescu în studioul NașulTV

  • Evaluaţi acest articol
    (0 voturi)
  • Publicat în Stiri
  • Citit 1240 ori
înapoi la partea de sus

Toate articolele

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4