Misiunea noastră este de a educa și informa civic cetățenii pentru a-și exercita în mod real și benefic comunității, drepturile și îndatoririle civice.

Ultimele clipuri adaugate

Zile de sarbatoare - ziua presei, una dintre ele

Presa are o zi internationala. 3 mai. Este ziua ei, nu de nastere, ci de serbare a valorii si importantei ei din punct de vedere al contributiei la libertate, dreptate si democratie. Si multe altele. In celelalte timpuri era sarbatorita fie ca ziua tipografului, fie ca a ziaristului socialist. Un omagiu adus alfabetizarii, iluminarii oamenilor muncii. Pe de alta parte ne plangem ca avem cele mai putine sarbatori legale dintre statele Uniunii Europene. Si daca avem sarbatori legale le respectam? A fost 1 mai, a fost a doua zi de Pasti, si altele. Le-am apreciat? Le-am respectat? Magazine deschise, locuri de munca in forfota, oficialitati cu sau fara coroane, dupa caz, si cu apasarea vizibila de tipul ″trebuie s-o facem si p-asta″. Totul este ca-n viata oricarui individ. Cat de greu i-ar fi macar ziua de nastere sau a numelui le serbeaza. Ar fi multe de spus dar o lasam pe alta data. Sa revenim la oile noastre, pardon, ziarele noastre, la presa noastra, locala, in special. Am crezut ca vor fi dezbateri sau pagini intregi in ziare despre scaderea tirajelor, independenta ziarelor si a ziaristilor, sau privind uitatele chestiuni din anii 1990 – 1999: maria sa cititorul, adevarul, numai adevarul si tot adevarul, lupta pentru dreptate, justitie sociala, apararea binelui, condamnarea raului, demascari, cainele de paza al democratiei, A PATRA PUTERE IN STAT. Ei, ash! Si am avut o revelatie. Cum sa vezi acele dezbateri de care pomeneam mai sus cand presa nu mai e cum vroia sa fie. Cu mici exceptii, ziarele noastre dragi s-au transformat in arme, in bratul inarmat, daca vreti, al unor politiceni, al unor oameni bogati, al unor carnatari, asa cum i-a etichetat maestrul Ion Cristoiu . Si mi-am adus aminte o anecdota. Un individ intreaba la un chiosc de ziare pe vanzatoare: Romania libera? Nu mai e! Libertatea? S-a terminat! Adevarul? Nu-l mai primim! Sigur ca pe banii dumnealor pot face orice doresc. Dar nu ni le bagati noua pe gat. Am scris aceste cateva randuri ca un semnal de alarma. Cand nu-ti sarbatoresti ziua inseamna ca ti-ai pierdut respectul de sine. Traiasca presa!

  • Evaluaţi acest articol
    (0 voturi)
  • Publicat în Pamflet
  • Citit 993 ori
înapoi la partea de sus

Toate articolele

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4